Doar 10 fani i-au așteptat pe steliști la Severin

Doar 10 fani i-au așteptat pe steliști la Severin
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a sosit, la ora 18, în anonimat la Drobeta – Turnu Severin, unde doar 10 fani, majoritatea copii, au sperat în zadar să facă o poză sau să ia măcar un autograf de la favoriți. Autocarul echipei a intrat direct în curtea hotelului de 4 stele la care erau cazați steliștii, iar aceștia au refuzat orice dialog, inclusiv cu reprezentanții mass-media.

Unul dintre cei doar 10 fani prezenți în fața hotelului avea inscripționat numărul de la autoturismul personal  cu literele BKL, precum patronul Gigi Becali, și a afișat un banner pe care era trecut numele fiului său de 11 luni, în speranța că acesta va ajunge jucător de bază la Steaua, peste două decenii.

Înflăcăratul suporter nu a fost supărat că jucătorii n-au părut impresionați de gestul său și a avut un mesaj pentru patronul Stelei, aflat de luni în pușcărie. „Îi transmit lui Gigi Becali să nu lase Steaua niciodată, să fie tare. Suporterii adevărați trebuie să fie mereu alături de această echipă. Acum am fost puțini fani, fiindcă nu au știu ora la care va sosi echipa la hotel, dar prezența lor se va vedea mâine pe stadion. Vor fi mai mulți spectatori decât a avut CS Turnu Severin la toate meciurile precedente din retur!”, a spus Liviu Boară!

Organizatorii au pus în vânzare 15.000 de bilete, însă doar 3000 s-au vândut până în această seară.

În întreaga istorie, Steaua a mai disputat un singur meci la Drobeta – Turnu Severin, în urmă cu doi ani, când a remizat cu CS Pandurii Târgu Jiu, scor 1-1, sub privirile a 15.000 de spectatori. A fost și partida care a inaugurat nocturna „Municipalului” de 20.000 de locuri.

Foto de Mircea Oglindoiu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×